Mobila pe comandaMobilier pe comandă pentru copii în București

Mobilier pe comandă pentru copii în București

Cum să faci un mobilier pe comandă pentru copii care să fie o investiție pe termen lung, să rămână și spațiu de joacă sau de birou, să poată depozita și jucăriile pentru a rămâne ordonată, mai ales când dormitorul are doar 13 metri pătrați.

Îți explicăm fiecare alegere în parte pentru un dormitor pe comandă realizat în zona de Nord a capitalei:

  1. Patul: Tapițat cu catifea, spațiu de depozitare și urechi detașabile. De ce? Pentru că fetița va crește și la un moment dat își va dori un pat mai potrivit pentru vârsta ei, astfel încât tăblia va rămâne rotundă.
  2. Rafturi pentru cărți lângă pat: cărțile trebuie să rămână la îndemnă, indiferent de vârsta copilului pentru a-i încuraja obiceiul de a citi.
  3. Corpurile suspendate de deasupra patului: ideale pentru depozitarea lenjeriei de pat, pilote de vară/iarnă și așa mai departe.
  4. Sertare sub bibliotecă cu sistem push-on pentru depozitare carioci, creioane colorate sau orice altceva.
  5. Cele 4 uși mari conțin: 4 bare pentru umerașe, câte două sertare pentru lenjerie sau accesorii sub fiecare, urmare de polițe mari pentru depozitare lenjerie de pat, jucării, haine extrasezon și încă 6 sertare mari care ajută camera să rămână ordonată.
  6. Corpurile de sus sunt folosite pentru depozitarea trollerelor de vacanță, role, cutii cu amintiri și orice mai are nevoie copilul, dar nu folosește decât sezonier.
  7. Aerul condiționat este ascuns într-un corp cu riflaje la care există acces facil pentru curățare.

Camera a fost realizată când fetița avea mai puțin de 3 ani și cu toate că patul este unul pentru adulți a fost cea mai bună alegere, mai ales în perioada când copiii se îmbolnăvesc și au nevoie de îngrijire și în timpul nopții de către părinți. 

Dacă te îngrijorează că ar putea cădea din pat cât încă este copilul mic există opțiunea de a-i pune bariere de protecție.

Mobila pe comandă a fost gândită ca pe un spațiu care crește odată cu copilul

Majoritatea părinților fac aceeași greșeală: schimbă mobila în funcție de etapa la care se află copilul în loc să opteze pentru o mobilă pe comandă care se poate adapta pe măsură ce copilul crește. 

Culorile neutre, formele simple și compartimentarea flexiblă permit adaptarea camerei fără a mai schimba mobilierul.

În acest proiect am evitat elementele foarte copilărești, tocmai pentru ca spațiul să poată deveni, în timp, o cameră de școlar și ulterior de adolescent. Să nu uităm că avem întotdeauna la dispoziție stickerele de pereți care pot înveseli camera în funcție de vârsta copilului.

De ce este important să lăsăm spațiu în camera copilului?

Pentru copii, spațiul liber este la fel de important ca mobilierul.

Într-o cameră de doar 13 mp am ales să concentrăm depozitarea pe un singur perete, lăsând centrul camerei liber pentru joacă, mișcare și, ulterior, pentru birou.

Acest lucru ajută copilul să se simtă confortabil, să aibă suficient spațiu de joacă, dar și pe părinți să păstreze ordinea mai ușor.

Siguranța un criteriu esențial, nu un detaliu

Siguranța a fost un criteriu esențial în proiectare.

Colțurile sunt bine definite, corpurile sunt fixate în perete, iar sistemele de deschidere sunt prevăzute cu amortizare soft-close pentru a evita accidentările.

Toate materialele sunt alese pentru utilizare intensivă, ușor de curățat și rezistente în timp.

Pentru că și noi înșine avem experiența copiilor mici, recomandăm părinților întotdeauna să opteze pentru un pat de bună calitate care să reziste săriturilor, să fie suficient de jos pentru acces facil și tapițat cu un material care să nu permită accidentarea. E mult mai probabil ca un copil mic să se lovească la cap de un pat din lemn cu multe colțuri decât într-un pat tapițat.

De ce merită investiția într-o astfel de mobilă pe comandă?

Costul poate părea mare la prima vedere, într-adevăr, dar pe termen lung costul este 100% mai mic pentru că nu mai înlocuiești patul, nu schimbi dressingul, nu achiziționezi bibliotecă sau alte corpuri de mobilier pentru depozitare.

Un astfel de proiect elimină nevoia de a schimba mobilierul la fiecare etapă de vârstă și valorifică la maximum fiecare centimetru al camerei.

Uite câteva întrebări care te pot ajuta să iei cea mai bună decizie privind mobila copilului tău:

  1. Cum va arăta camera copilului peste 5-10 ani?
  2. Unde va avea biroul când copilul va merge la școală?
  3. Cât spațiu de depozitare sezonier ai nevoie?
  4. Permite patul acces ușor pentru părinți?
  5. Cât spațiu liber rămâne pentru joacă?
  6. Cât de importantă este ordinea din cameră atât pentru tine, cât și pentru copil?

mobila pe comanda copii bucuresti

În cazul de față, biroul poate fi așezat fie lângă fereastră ca în imagine, fie cu spatele la dressing și tot va rămâne spațiu într-o cameră atât de mică. Culorile folosite pentru această mobilă pe comandă au fost Vanilie și Roz antic. 

Ce facem noi la Kovimag?

În primul rând, suntem atenți la nevoi și funcționalitate. Despre siguranță nu mai discutăm că e de la sine înțeles. În al doilea rând, împărtășim experiența noastră cu toți clienții noștri. Uneori, e dificil să ne imaginăm nevoile viitoare, situație în care devine greu să mai schimbi o mobilă făcută pe comandă și aici intervine experiența noastră.

Te putem ajuta cu randări ca să-ți dai seama mai ușor cum va arăta mobila pe comandă și cum poți adapta ulterior spațiul.

Vrei să discutăm despre mobila copilului tău?

https://kovimag.ro/wp-content/uploads/2026/01/logo-white-320x72.png
Tel 0799.936.898

Mail: office @ kovimag.ro